asigurari medicale

Asigurare medicala de calatorie

Asigurarile medicale de calatorie sunt o necesitate pentru cei care ies din tara, fie in interes personal, fie pentru un sejur relaxant. Daca ai decis ca este cazul sa evadezi in afara tarii, asigurarea medicala de calatorie iti va fi de folos. Nu stii cand te imbolnavesti, dar trebuie sa fii prevazator pentru orice situatie. Deoarece cheltuielile medicale in strainatate pentru neasigurati au preturi exorbitante, in caz de boala, tratamentul prescris poate sa coste mai mult decat insasi excursia in sine. Din acest motiv nu te grabi sa pleci la drum fara a incheia in prealabil un contract de asigurari de calatorie pentru intreaga familie.

Pentru ca am vazut importanta unei asigurari de calatorie, acum trebuie sa stim ce anume reprezinta aceasta asigurare.

Ce este o asigurare medicala de calatorie?


Atunci cand inchei o asigurare medicala de calatorie trebuie sa stii ca asiguratorul are obligatia sa plateasca cheltuielile medicale sau de repatriere, in caz ca esti victima unui accident sau te imbolnavesti in timp ce te afli in strainatate.

Ca sa beneficiezi de toate avantajele survenite in urma incheierii unei asigurari medicale, trebuie sa semnezi un contract de calatorie inainte de a parasi tara. Prima de asigurare se plateste integral, dupa care urmeaza sa se emita polita de asigurare.

Cine este apt sa incheie asigurarea?

Orice persoana fizica sau juridica cu domiciliul in Romania are dreptul sa se asigure in vederea deplasarilor peste hotare.

Ce acopera asigurarea medicala?

Asigurarea medicala obligatorie de calatorie asigura:

- tratament ambulatoriu;

- medicamente prescrise de un medic avizat;

- spitalizarea, la recomandarea asiguratorului;

- interventia chirurgicala, in caz de urgenta;

- tratamentul stomatologic de urgenta;

- cheltuielile de transport;

- repatrierea.

Daca pe parcursul calatoriei, asiguratul se confrunta cu unul dintre evenimentele acoperite de polita medicala, acesta trebuie sa contacteze centrele de asistenta la numerele oferite de asigurator. Dupa ce a contactat centrala indicata, asiguratul are obligatia sa prezinte in detaliu accidentul/boala pentru a fi indrumat spre cea mai apropiata institutie medicala autorizata.

Cum se stabileste pretul unei asigurari medicale de calatorie?


Costul politei se stabileste in primul rand dupa durata asigurarii (termenul variaza de la 2 zile la un an) si este intre 5000 de euro si 50000 de euro in functie de tara in care calatoriti si de planul oferit de asigurator. De asemenea, un alt factor important este varsta asiguratilor care nu trebuie sa depaseasca 80 de ani. In ceea ce ii priveste pe minori, acestia au reduceri in majoritatea cazurilor.

Daca persoana asigurata nu respecta termenii din contract, polita de calatorie isi pierde valabilitatea, de aceea este recomandat sa se completeze cu atentie toate informatiile din chestionar, necesare pentru incheierea politei.

Exista anumite exceptii care nu sunt incluse in polita de asigurare. Acestea sunt:

- bolile cronice si consecintele lor;

- afectiunile care sunt rezultat al razboiului sau a unei revolte la care asiguratul a participat activ;

- ranile produse in urma tentativelor de sinucidere, a unei infractiuni sau rezultate dupa abuzul de alcool, droguri;

- graviditatea;

- operatiile chirurgicale de ordin estetic;

- tratamentul de fizioterapie, psihiatrie sau de ordin psihoterapeutic;

- procurarea, inlocuirea sau refacerea protezelor de orice fel;

- tratamentele efectuate in tara si interventiile medicale ce pot fi amanate pana la revenirea asiguratului in Romania.

Atunci cand se solicita o cerere in vederea despagubirii, sunt necesare o serie de acte:

- declaratia asiguratului cu privire la evenimentele produse in calatorie care au condus la cheltuielile de tratament;

- polita de asigurare incheiata inainte de calatorie;

- documentele medicale care justifica diagnosticul si tratamentul urmat;

- facturile emise pe numele asiguratului, chitantele privind cheltuielile medicale sau de repatriere;

- alte documente relevante pentru solutionarea cererii.